Condiții generale contractuale


Capitolul I. APLICABILITATEA CONDIȚIILOR GENERALE YAWO ȘI OBIECTUL CONTRACTULUI

1.1 Acești termeni și condiții generale se aplică tuturor contractelor de expediție încheiate de societatea YAWO SERVICES SRL (denumită în prezentele condiții YAWO SERVICES SRL, YAWO sau CASĂ DE EXPEDIȚII) cu clienții săi. Atunci când dumneavoastră, în calitate de ”CLIENT”, comandați servicii YAWO SERVICES SRL, sunteți de acord cu aplicarea tuturor Termenilor și Condițiilor de mai jos în relațiile dintre părți, începând din momentul în care YAWO acceptă comanda dv.

1.2 Prin contractul încheiat cu dumneavoastră, societatea YAWO SERVICES SRL, în calitate de expeditor, organizează transporturi de mărfuri în contul dumneavoastră (care aveți calitatea de CLIENT COMITENT), fără ca YAWO să fie ea însăși transportator. Respectiv, YAWO va încheia în nume propriu şi în contul dumneavoastră (comitent), contract(e) de transport cu terț(i) transportator(i): linii aeriene, linii maritime sau feroviare, cărăuși rutieri (denumiți în prezentele condiții Linie de Transport) şi va îndeplini operațiunile accesorii , inclusiv prin (agenți de origine, agenți de destinație, comisionari vamali). Atunci când sunt incluse în comenzi, pe lângă organizarea transportului, YAWO prestează și următoarele tipuri de servicii conexe (operațiuni accesorii), ce se supun prevederilor prezentelor condiții generale contractuale: servicii vamale, organizarea serviciilor de manipulare, încărcare/descărcare și depozitare de marfa, consultanta, intermedierea sau achiziționarea asigurărilor etc.

1.3 Tipurile de transport pe care YAWO SERVICES SRL le organizează pentru Clienți sunt: transport de marfa individual și/sau multi-modal, pe rute interne, intracomunitare și/sau internaționale, succesiv sau combinat pe calea aerului, maritim, feroviar și/sau rutier.

 

Capitolul II. COMANDA

2.1 Comanda CLIENTULUI devine obligatorie odată cu acceptarea de către CLIENT a Ofertei Casei de Expediții YAWO. Comanda CLIENTULUI se face în formatul pus la dispoziție de YAWO (prin completarea formularului pus la dispoziție de YAWO). Acceptarea Comenzii de către YAWO se face prin transmiterea către CLIENT a documentului Ofertă, care prevede specificațiile principale ale comenzii acceptate. CLIENTUL returnează Oferta semnată și ștampilată. Comanda și acceptarea se transmit pe cale electronica la adresele de e-mail prevăzute în Condițiile Speciale Cap. 5 NOTIFICĂRI.

2.2 În cazuri excepționale (de ex în caz de urgență), YAWO poate accepta comanda fără semnătura și/sau ștampila CLIENTULUI sub condiția ca specificațiile transportului (și în special tarifele) să fie agreate prin e-mail sau alte mijloace electronice de comunicare (WhatsApp etc). În acest caz comanda efectuată este valabilă fără semnătură dar obligă ambele Părți ca și o comandă semnată.

2.3 CLIENTUL este de acord că în cazul în care angajații sau colaboratorii săi (alții decât reprezentantul legal), emit o comandă /acceptă o ofertă (semnată sau prin mijloace electronice), aceasta va fi obligatorie pentru ambele Părți și se consideră că acei reprezentanți/colaboratori au mandat de la reprezentantul legal al CLIENTULUI și creează obligații valabile pentru Părți (inclusiv obligația de plată a CLIENTULUI).

2.4 CLIENTUL este răspunzător să precizeze, la momentul efectuării comenzii, orice condiții speciale ce trebuie îndeplinite de către transportator (temperatură, gabarit, condiții speciale de manipulare, etc ). Sarcina probei privind orice condiții sau instrucțiuni speciale solicitate de CLIENT incumbă exclusiv CLIENTULUI (respectiv acesta va trebui să indice în scris orice condiții sau instrucțiuni speciale).

Secțiunea 2.01 Fluxul de comandă

2.5 CLIENTUL va completa și trimite formularul YAWO ”Comandă de Transport”, semnat și ștampilat, la adresa de e-mail: office@yawo-services.com sau la altă adresă indicată expres de YAWO.

2.6 Comanda fermă, emisă astfel de CLIENT, va cuprinde în mod obligatoriu următoarele:

a) natura mărfii care face obiectul transportului;

b) cantitatea și dimensiunile mărfii: greutate, volum, număr de colete sau paleți, dimensiuni;

c) tipul de transport solicitat (aerian, feroviar, maritim, rutier);

d) condiția de livrare conform regulilor INCOTERMS (CIF, CIP, DAP, DDP, EXW, FCA, FOB etc.);

e) data și intervalul orar pentru preluarea mărfii, dacă este cunoscut la momentul comenzii; în cazul în care data și/sau intervalul orar nu sunt cunoscute la momentul comenzii, CLIENTUL are obligația de a le comunica (respectiv a determina comunicarea de către furnizor) în timp util pentru ca YAWO să poată organiza preluarea. Dacă nu rezultă un moment limită din cutumă sau împrejurări, YAWO va indica data sau momentul limită până la care CLIENTUL trebuie să indice data și intervalul orar de preluare. În cazul în care CLIENTUL nu comunică data și intervalul de preluare până la momentul indicat de YAWO, CLIENTUL asumă amânarea termenului de preluare (precum și orice costuri suplimentare).

f) adresa completă și corectă de încărcare și descărcare;

g) unde este cazul, referința de încărcare (”purchase order”);

h) datele de identificare (nume/denumire societate, adresa completă, cod poștal, cod fiscal/tax ID) și detaliile de contact (nume și prenume persoană de contact, funcție, adresa unde poate fi contactată, telefon, fax, email) ale expeditorului sau destinatarului (furnizorul sau cumpărătorul – partener al CLIENTULUI);

i) în cazul în care marfa este încadrată în categoria marfă periculoasă, se va atașa fișa tehnică a produsului (MSDS) și declarația pentru marfă periculoasă (Shipper’s Declaration), precum și orice alte documente necesare, în funcție de categoria acesteia;

j) valoarea mărfii transportate;

k) instrucțiuni speciale (ex: modalitate de încărcare/descărcare, necesitatea utilizării unui motostivuitor, necesar de chingi, suprapozabilitate, indicații de direcție a coletelor, autospecială, camion cu prelată, camion cu prelată cu deschidere laterală etc.).

2.7 De asemenea, la primul transport, precum și ori de câte ori există modificări în aceste documente, CLIENTUL va transmite către YAWO următoarele documente:

- certificatul de înregistrare,

- certificatul de înregistrare în scopuri de TVA și

- codul EORI .

2.8 Pe baza formularului completat de CLIENT, YAWO va trimite CLIENTULUI Oferta. Oferta este exprimată în valută și/sau lei, exclusiv TVA și este valabilă exclusiv pentru detaliile mărfii așa cum au fost specificate în comanda fermă transmisă de CLIENT. Oferta este valabilă pe durata limitată indicată în aceasta.

2.9 CLIENTUL va semna și ștampila Oferta și o va returna prin e-mail, în termenul indicat de YAWO (nerespectarea termenului dă dreptul YAWO să retracteze Oferta). La acest moment CLIENTUL transmite către YAWO:

- Oferta întocmită de YAWO, semnată și ștampilată de CLIENT, fără modificări,

- factura comercială a mărfii,

- packing list (lista de colisaj).

2.10 Atunci când este necesar (funcție de tipul transportului organizat, ruta acestuia, precum și de solicitările autorităților vamale) CLIENTUL va pune la dispoziția YAWO documente și informații suplimentare, precum:

- traducerea facturii comerciale, semnată și ștampilată de către CLIENT, menționându-se țara de proveniență a produselor și o descriere succintă a acestora,

- convenție de reprezentare,

- împuternicire pentru vămuire,

- alte documente necesare conform tipului de transport: licența de export, certificat de origine, conformitate, calitate, MSDS, după caz.

2.11 YAWO nu va răspunde pentru greșita întocmire a documentelor de transport datorată informațiilor eronate sau lipsă din documentele (factură comercială, listă de colisaj etc.) puse la dispoziție de CLIENT sau interpușii acestuia și nici pentru documente lipsă (ex.: lipsă documente import prevăzute de lege sau solicitate de autorități). YAWO are dreptul de a verifica existența și corecta întocmire a documentelor necesare derulării operațiunii de transport, fie că este vorba de transport intern ori internațional (AWB, scrisoare de trăsură, conosament, CMR etc.).

 

Capitolul III. ORGANIZAREA TRANSPORTURILOR

3.1 YAWO va depune diligențele necesare pentru organizarea transportului și efectuarea operațiunilor conexe, potrivit instrucțiunilor CLIENTULUI, astfel cum au fost convenite, precum și pentru protejarea pe tot parcursul executării transportului a intereselor acestuia. YAWO intermediază și operațiunile conexe sau accesorii transportului comandat de CLIENT (manipulare, etichetare etc.) (formalități vamale, asigurare bunuri etc.).

Secțiunea 3.01 Instrucțiunile CLIENTULUI

3.2 YAWO va respecta instrucțiunile CLIENTULUI în ce privește alegerea traseului și mijloacelor şi modalităților de transport al mărfii. În lipsa unor instrucțiuni sau în cazul instrucțiunilor neclare sau incomplete, YAWO va alege, în calitate de profesionist, traseul, mijloacele și modalitățile de transport, acționând în interesul CLIENTULUI, iar CLIENTUL acceptă efectele acestei alegeri. În cazul în care YAWO solicită CLIENTULUI vreo confirmare privind alegerea unui anumit element de orice natură (mijloc sau modalitate de transport, alegerea transportatorului, specificații speciale, traseu, etc), CLIENTUL va răspunde în cel mai scurt termen rezonabil posibil, în funcție de circumstanțe. În cazul în care CLIENTUL nu răspunde sau răspunde mai târziu decât termenul indicat de YAWO sau ce rezultă din circumstanțe, YAWO va fi în drept să facă alegerea pe care o apreciază în interesul CLIENTULUI, iar CLIENTUL acceptă efectele acestei alegeri. În toate cazurile CLIENTUL va răspunde solicitărilor YAWO în cel mai scurt termen posibil în funcție de circumstanțe (iar în cazurile fără urgență nu se vor depăși 24 de ore).

3.3 CLIENTUL va indica la momentul Comenzii toate instrucțiunile/specificațiile speciale privind transportul (fragilitate, interzicerea suprapozării, tip și cerințe ambalaj, situații speciale, condiții/interdicții de transbordare, ș.a.m.d.). CLIENTUL își asumă răspunderea pentru specificațiile de transport selectate final. În cazul în care sunt necesare specificații speciale, dar CLIENTUL nu le comunică YAWO (sau le precizează inexact, insuficient sau tardiv), CLIENTUL va suporta costurile suplimentare și/sau daunele provocate. În toate cazurile YAWO nu prestează servicii de ambalare a mărfurilor, cu excepția cazului în care CLIENTUL a solicitat expres și a acceptat oferta YAWO pentru acest tip de serviciu.

Secțiunea 3.02 Transporturi speciale. Mărfuri periculoase, interzise

3.4 CLIENTUL nu va solicita transportul unor mărfuri ilicite sau interzise sau cu privire la care există prevederi legale (naționale sau internaționale) care interzic importul sau exportul cu țările respective sau restricționează în alt fel comerțul (exemple: droguri, arme, muniții, materiale sau arme nucleare, mercur).

3.5 În cazul mărfurilor periculoase sau agabaritice sau ce necesită temperatură controlată sau autorizații speciale sau au alte particularități, CLIENTUL are următoarele obligații:

- va informa în mod expres YAWO cu privire la particularitățile mărfurilor respective și cu privire la orice cerințe speciale de transport

- YAWO va propune variantele de transport, preț, asigurări etc.

- varianta finală va fi aprobată expres în prealabil de CLIENT.

3.6 Este răspunderea CLIENTULUI să ambaleze și să eticheteze mărfurile în mod corespunzător, să comunice instrucțiunile de transport, păstrare și manipulare și să pună la dispoziție documentele și autorizațiile specifice.

3.7 În categoria bunurilor periculoase sau speciale se includ, dar fără a se limita la, următoarele bunuri: baterii, magneți, lichide, pulberi, gaze, substanțe inflamabile etc.

3.8 În cazul nerespectării obligațiilor prevăzute mai sus, CLIENTUL răspunde de daunele și costurile suplimentare provocate YAWO (e.g. amenzi, daune civile, etc).

3.9 CLIENTUL va respecta greutatea și natura mărfurilor pe care le-a declarat și răspunde pentru daunele și costurile cauzate de neconcordanțe între cele declarate și realitate, precum și pentru orice costuri adiționale.

3.10 CLIENTUL răspunde în cazul în care acesta sau prepușii/partenerii acestuia pun la dispoziție informații necorespunzătoare sau incorecte cu privire la natura sau însușirile particulare ale mărfii și astfel se provoacă daune sau costuri suplimentare.

Secțiunea 3.03 Alegerea și contractarea transportatorului

3.11 YAWO va utiliza mijloacele uzuale de care dispune pentru alegerea transportatorului(transportatorilor) potriviți pentru executarea transportului CLIENTULUI. YAWO poate încheia contracte cu transportatorii în toate formele admise de lege (inclusiv verbal).

3.12 YAWO va contracta mijlocul de transport adecvat, a cărui capacitate să fie suficientă și a cărui stare să fie corespunzătoare pentru executarea transportului comandat. YAWO va asigura ca mijlocul de transport să se prezinte la locul, data și ora indicate, conform specificațiilor din Comanda fermă a CLIENTULUI, respectiv comunicate de CLIENT în timp util prealabil (atunci când nu au fost stabilite în comandă). CLIENTUL nu va interveni în alegerea terților subcontractori (pentru transport sau alte servicii) de către YAWO.

3.13 Atunci când CLIENTUL comandă servicii de transport ce necesită o anumită specializare/autorizare, YAWO va alege transportatori care să îndeplinească astfel de cerințe de specializare/autorizare, conform celor specificate de CLIENT.

Secțiunea 3.04 Documentația mărfurilor

3.14 CLIENTUL are obligația să pregătească și să transmită YAWO la timp, integral și respectând procedurile legale și uzanțele, întreaga documentație necesară transportului mărfurilor de către YAWO.

3.15 La remiterea bunurilor pentru transport, CLIENTUL (sau persoana indicată de CLIENT, care predă mărfurile) trebuie să pună la dispoziția transportatorului/YAWO toate documentele suplimentare vamale, sanitare, fiscale și altele asemenea (ca de exemplu, dar fără a se limita la: certificat de origine, certificat de calitate, certificat de conformitate, fișa tehnică a produsului (MSDS), licența de export, convenție de reprezentare, împuternicire pentru vămuire etc.) necesare efectuării transportului, potrivit legii, convențiilor internaționale și uzanțelor.

3.16 Toate documentele vor fi întocmite corect și complet, în conformitate cu reglementările legale privind marfa în cauză (inclusiv convențiile internaționale).

3.17 CLIENTUL răspunde în ce privește riscurile, daunele și costurile suplimentare derivate din sau în legătură cu întocmirea sau transmiterea incorectă sau incompletă sau inexactă sau de neaplicat sau tardivă a documentelor.

Secțiunea 3.05 Asigurare

3.18 CLIENTUL are opțiunea de a asigura mărfurile pe durata transportului. La cererea CLIENTULUI sau ori de câte ori va considera necesar, YAWO poate prezenta CLIENTULUI opțiuni de asigurare. Această asigurare se negociază separat de prețul contractului de transport. Asigurarea se încheie pe spezele CLIENTULUI.

3.19 CLIENTUL va respecta condițiile impuse de asigurător.

3.20 Părțile convin că, în toate cazurile în care YAWO a recomandat CLIENTULUI să asigure transportul (datorită valorii, modalității de transport ales, cărăușului sau altor circumstanțe), dar CLIENTUL a optat să nu asigure transportul, CLIENTUL va suporta riscul tuturor pierderilor ce ar fi putut fi preîntâmpinate prin încheierea asigurării.

3.21 Atunci când este încheiată asigurare, YAWO nu răspunde de îndeplinirea de către transportator a condițiilor solicitate de asigurători.

Secțiunea 3.06 Ambalarea mărfurilor

3.22 În cazul în care nu se achiziționează serviciul de ambalare oferit de YAWO se aplică următoarele prevederi:

3.23 CLIENTUL va fi responsabil de:

a) a ambala bunurile corespunzător naturii acestora și modului de transport;

b) a comunica detaliat YAWO instrucțiunile privind condițiile de ambalare la punctul de recepție/ de preluare al mărfurilor de către Transportator, cu obligația de a avea tot timpul în vedere siguranța transportului în discuție;

c) a marca și eticheta în mod vizibil bunurile, astfel încât acestea să reziste operațiunilor de transport;

d) a utiliza bandă adezivă (preferabil personalizată) pentru sigilarea ambalajelor.

3.24 YAWO nu răspunde de starea de fapt a mărfurilor aflate în interiorul ambalajelor.

3.25 YAWO va depune diligențele necesare pentru ca transportatorul să asigure numărarea și cântărirea mărfii, respectiv integritatea ambalajului, după caz, atunci când este posibil;

3.26 În cazul mărfurilor ce sunt cântărite sau măsurate sau numărate în orice terminal (aeroportuar sau naval sau feroviar sau hub rutier), CLIENTUL acceptă că acele cântăriri/măsurători/numărări efectuate de terminale sunt considerate corecte, iar rezultatele acestora vor prevala asupra cântăririlor/măsurătorilor/numărărilor efectuate de CLIENT sau de TRANSPORTATOR. În acest caz CLIENTUL va plăti costurile de transport și alte costuri corelative în funcție de cântăririle/măsurătorile/numărările efectuate de terminal.

3.27 CLIENTUL ia cunoștință de faptul că, în anumite cazuri, transportul și manipularea pentru transport pot rezulta în turtirea sau comprimarea cutiilor sau mărfii transportate, iar în acest caz CLIENTUL nu va avea pretenții la scăderea prețului și costurilor de transport.

3.28 YAWO nu are obligații de a verifica în vreun mod conținutul ambalajelor.

3.29 Atunci când YAWO solicită, marfa se primește pentru transport doar însoțită de buletin de greutate, iar YAWO poate solicita la locul de destinație recântărirea mărfurilor.

3.30 În cazul mărfurilor cu pierderi naturale de greutate, eventuale diferențe de greutate plasate în limitele normale naturii mărfurilor nu conduc la culpa YAWO (e.g.: marfă înghețată, marfă ce-și schimbă proprietățile în funcție de temperatură, umiditate etc.).

3.31 CLIENTUL răspunde în ce privește efectele opțiunilor sale privind ambalajul mărfurilor.

3.32 CLIENTUL și propriul său furnizor își asumă riscurile ambalajelor neconforme, improprii, necorespunzătoare, deficitare, insuficiente, incompatibile cu marfa sau cu tipul și durata transportului.

3.33 Dacă ambalajul, datorită naturii sale sau din alte motive, cauzează daune mijlocului de transport sau mărfurilor aflate în interiorul acestuia sau altor mărfuri aflate în grupaj cu marfa CLIENTULUI sau costuri suplimentare, CLIENTUL va răspunde pentru aceste daune și costuri suplimentare.

Secțiunea 3.07 Ambalaje deteriorate

3.34 Atunci când i-au fost aduse la cunoștință de TRANSPORTATOR sau de terminal sau de orice altă persoană deteriorări ale ambalajului, YAWO, pe seama CLIENTULUI,:

- va solicita procesele verbale sau alte documente relevante de la terminal (sau, în cazul exporturilor, de la agentul de la destinație),

- va solicita informațiile/fotografiile de la transportator,

- în baza acestora va notifica (i) în cazul importurilor, agentul contractat la origine și (prin acesta) Linia de Transport sau (ii) în cazul exporturilor, Linia de Transport.

3.35 CLIENTUL răspunde pentru daunele și costurile suplimentare ce decurg din probleme cu ambalajul (lipsă ambalaj, ambalaj insuficient, ambalaj defect, ambalaj nepotrivit) sau în legătură cu marcarea/etichetarea mărfii.

Secțiunea 3.08 Preluarea mărfurilor

3.36 CLIENTUL are obligația să asigure predarea, pentru preluare de către transportator, a mărfurilor în condițiile agreate pentru realizarea transportului (dată, oră, loc, specificații etc.). CLIENTUL va achita sumele generate de depășirea timpilor sau nerespectarea condițiilor de încărcare/descărcare.

3.37 CLIENTUL va asigura încărcarea mărfurilor în mijlocul de transport (inclusiv manipulare). CLIENTUL va asigura ca la încărcarea mărfii să fie respectate indicațiile conducătorului mijlocului de transport, de manieră să nu fie generate pericole sau probleme pentru transport (e.g. încărcătura pe axe sau modul de dispunere al mărfurilor în mijlocul de transport nu trebuie să pună în pericol mărfurile; integritatea încărcăturii trebuie tot timpul asigurată). CLIENTUL nu va avea cerințe care să conducă la încălcarea prevederilor legale sau uzanțelor. În cazurile contrare, conducătorul auto poate refuza încărcarea mărfurilor, iar CLIENTUL rămâne răspunzător pentru toate pagubele suportate de terțul furnizor sau de YAWO (inclusiv amenzi și beneficiu nerealizat, contravaloarea transportului și/sau serviciilor neefectuate).

3.38 În cazul în care YAWO și-a asumat expres răspunderea pentru încărcarea mărfurilor CLIENTUL va comunica detaliat cu precizie numărul și greutatea paleților/mărfurilor pentru a gestiona echipamentul de încărcare corespunzător. În cazul în care la fața locului, persoana care se ocupă de încărcare din partea YAWO nu regăsește marfa în structura de paleți/ambalare comunicată, YAWO are dreptul de a refuza încărcarea.

3.39 În cazul în care mijlocul de transport nu corespunde specificațiilor CLIENTULUI (de ex. defecțiuni tehnice, nu deține dotările sau specificațiile solicitate de CLIENT etc.), CLIENTUL va putea solicita înlocuirea cu un mijloc de transport corespunzător. În cazul în care neconcordanța este generată de CLIENT (nu a dat specificații suficiente sau le-a transmis prea târziu sau în alte astfel de situații), CLIENTUL își asumă timpul suplimentar de executare a comenzii, costurile suplimentare de manipulare marfă, dislocare autovehicul, depozitare, penalități de întârziere sau alte daune-interese sau costuri suplimentare ce pot fi reclamate de terți sau destinatar etc..

Secțiunea 3.09 Desfășurarea transportului

3.40 CLIENTUL înțelege că în anumite situații (indiferent de tipul de transport aerian, maritim, feroviar, rutier), YAWO nu are posibilitatea de a efectua modificări ale condițiilor Transportatorilor, acestea fiind acceptate de CLIENT.

3.41 YAWO va informa CLIENTUL cu privire la acele situații și modificări ce impun decizia CLIENTULUI (de ex: situații ce generează modificări de tarife semnificative în raport cu cele agreate în Ofertă; modificări de traseu; indisponibilități ale unor transportatori etc.). În aceste situații CLIENTUL va răspunde în cel mai scurt termen rezonabil posibil, în funcție de circumstanțe. În cazul în care CLIENTUL nu răspunde, YAWO va fi în drept să ia decizia pe care o apreciază în interesul CLIENTULUI, iar CLIENTUL acceptă efectele acestei alegeri. În situația în care CLIENTUL a fost informat în legătură cu o problemă sau vreun eveniment ce a avut loc în timpul transportului cu privire la care (din motive de costuri suplimentare, întârzieri sau alte astfel de motive) CLIENTUL trebuie să ia o decizie, dar cu toate acestea CLIENTUL nu răspunde, sau răspunde mai târziu decât termenul indicat de YAWO sau ce rezultă din circumstanțe, YAWO va lua decizia pe care o apreciază în interesul CLIENTULUI, iar costurile suplimentare (documentate/dovedite) generate de operațiunea respectivă vor fi suportate de CLIENT. În toate cazurile, CLIENTUL va răspunde solicitărilor YAWO în cel mai scurt termen posibil în funcție de circumstanțe (iar în cazurile fără urgență nu se vor depăși 24 de ore).

3.42 În funcție de circumstanțe, reprezentantul legal al CLIENTULUI, respectiv persoane delegate de CLIENT în formele prevăzute de lege, se vor prezenta și vor participa atunci când este necesar, de exemplu:

- la solicitarea vămii;

- la solicitarea terminalului (de exemplu pentru X-RAY).

Secțiunea 3.10 Retenție

3.43 În situațiile în care mărfurile trebuie depozitate o perioadă mai lungă de timp sau în alte condiții decât cele stabilite în Ofertă, din orice alte cauze afară de culpa YAWO, costurile de depozitare și alte costuri accesorii vor fi facturate CLIENTULUI Exemple nelimitative:

- când CLIENTUL nu a furnizat la timp documentația legală sau a furnizat o documentație incompletă/eronată pentru efectuarea formalităților vamale;

- când mărfurile având ca destinatar pe CLIENT sunt confiscate însă au rămas sub supraveghere vamală în depozit;

- nepunerea la dispoziție în timp util a documentelor de transport originale ce condiționează eliberarea mărfurilor;

- atunci când CLIENTUL întârzie cu plata datoriilor sau sarcinilor vamale;

- când CLIENTUL nu și-a executat la timp obligația de plată a facturilor emise de YAWO etc .

3.44 Sumele sunt calculate și datorate până la soluționarea completă a situației. Neplata costurilor de către CLIENT conduce la refuzul legitim de livrare manifestat de YAWO, fără nici un fel de daune-interese datorate CLIENTULUI. Aceste costuri de depozitare și de altă natură prevăzute în prezentul paragraf nu beneficiază de scadenta termenului de plata contractual, fiind costuri adiționale generate fără culpa YAWO, plătibile imediat.

Secțiunea 3.11 Evenimente ce determină creșterea costurilor

3.45 În cazul în care apar orice evenimente ce determină schimbarea condițiilor sau creșterea costurilor, fără culpa directă a YAWO, (e.g. forță majoră, caz fortuit, condiții meteorologice speciale, neîndeplinirea obligațiilor de către transportatori, autorități, vamă sau orice alți terți implicați în realizarea contractului), YAWO va solicita CLIENTULUI să decidă cu privire la opțiunile existente. CLIENTUL va răspunde în cel mai scurt termen rezonabil posibil, în funcție de circumstanțe. În cazul în care CLIENTUL nu răspunde în termenul indicat de YAWO sau potrivit circumstanțelor, YAWO va fi în drept să facă alegerea pe care o apreciază în interesul CLIENTULUI, iar CLIENTUL acceptă efectele acestei alegeri (costuri și timp suplimentare).

Secțiunea 3.12 Recepție. Predare

3.46 CLIENTUL va asigura descărcarea mărfurilor din mijlocul de transport (incluzând manipulare), precum și recepția. CLIENTUL are obligația să asigure îndeplinirea condițiilor necesare pentru recepția mărfurilor la finalul transportului (e.g.: personal și echipamente pentru descărcare, acces auto transportator etc.).

3.47 În general, descărcarea și recepția se vor desfășura direct între Transportator și CLIENT (sau destinatarul indicat de CLIENT), fără prezența YAWO. Atunci când YAWO nu este prezent, CLIENTUL va asigura ca la descărcare să fie prezente cel puțin 2 persoane și descărcarea să fie filmată în detaliu. Cu toate acestea, YAWO are dreptul de a solicita să participe prin reprezentant la orice recepție.

3.48 La finalizarea transportului, la cererea CLIENTULUI, YAWO va transmite CLIENTULUI originalele documentelor de transport primite de la transportatori, dacă s-au folosit astfel de originale.

3.49 La primirea mărfurilor CLIENTUL (respectiv CLIENTUL va asigura îndeplinirea de către Destinatar) va avea următoarele responsabilități:

a) va verifica identitatea, cantitatea și starea mărfurilor;

b) va număra sau după caz va cântări mărfurile;

c) va completa integral documentele de transport (CMR, PoD – Proof of Delivery, altele) în cel puțin 2 exemplare originale, semnate atât de destinatar, cât și de Transportator;

d) dacă constată orice fel de probleme, va face mențiuni pe documentul de transport (inclusiv rezerve legale) și va nota orice diferențe sau probleme (e.g.: pierderi parțiale, alterări, deteriorări);

e) va anunța imediat YAWO (în aceeași zi) cu privire la orice diferențe de cantitate sau calitate și va comunica/trimite YAWO următoarele:

- un exemplar al documentului de transport cu mențiunile de la recepție (probleme/diferențe),

- procesul verbal de primire a bunurilor / nota de intrare recepție și constatare de diferențe.

3.50 În cazul în care pierderea parțială sau alterarea ori deteriorarea nu putea fi descoperită la primirea mărfurilor, procesul verbal de primire a bunurilor / nota de intrare recepție și constatare de diferențe va fi comunicat/ă în maxim 2 zile calendaristice de la primirea mărfurilor. CLIENTUL ia la cunoștință faptul că acest termen este obligatoriu întrucât legislația aplicabilă prevede faptul că:

”Daunele-interese pot fi cerute numai dacă cel îndreptățit a adus la cunoștința transportatorului pieirea sau alterarea ori deteriorarea de îndată ce a descoperit-o, însă nu mai târziu de 5 zile de la primirea bunului, iar pentru bunurile perisabile sau animalele vii, nu mai târziu de 6 ore de la primirea acestora.”

3.51 În cazul existenței pierderilor, alterărilor sau deteriorărilor CLIENTUL va lua orice alte măsuri care pot fi luate pentru asigurarea conservării drepturilor CLIENTULUI și ale YAWO la reclamații și acțiuni în vederea recuperării daunelor și costurilor suplimentare (și va asigura îndeplinirea acestor obligații de către destinatar/persoanele împuternicite cu recepționarea mărfii, dacă sunt alte persoane decât CLIENTUL). Respectiv: va filma descărcarea/desfacerea/desigilarea, va întocmi procese verbale, va înregistra, va solicita măsuri asigurătorii etc.

3.52 Nerespectarea acestor obligații atrage inopozabilitatea față de YAWO a oricăror obiecțiuni ulterioare ale CLIENTULUI, destinatarului ori persoanei împuternicite cu recepționarea mărfii. Mai mult, CLIENTUL va suporta daunele și costurile suplimentare ce ar fi putut fi evitate prin respectarea obligațiilor din acest paragraf, chiar dacă acestea au fost provocate de transportator sau alte persoane necunoscute.

3.53 În caz de refuz al mărfii de către destinatar sau în caz de absență a acestuia, indiferent de motiv, CLIENTUL este obligat să suporte cheltuielile inițiale, cât și pe cele suplimentare, efectuate sau angajate de YAWO sau transportator, precum și pe cele ocazionate de refuzul primirii mărfurilor de către destinatar privind returnarea sau depozitarea mărfurilor.

3.54 Timpul liber pentru descărcare, în condițiile în care marfa nu are obligații vamale este de 2 ore, atât pentru import, cât și pentru export. Timpul liber pentru descărcare/încărcare, în condițiile în care marfa necesită definitivarea formalităților vamale, solicitate de către CLIENT și agreate de către YAWO, este de 8 ore.

3.55 Recepția realizată de către CLIENT sau destinatar fără rezerve descarcă atât transportatorul cât și pe YAWO de răspunderea pentru pierderea parțială sau alterarea ori deteriorarea bunurilor transportate ori din nerespectarea termenului de transport.

Secțiunea 3.13 Suspendare

3.55 YAWO are dreptul de a suspenda prestarea serviciilor atunci când CLIENTUL nu plătește costurile necesare sau nu îndeplinește obligațiile asumate.

 

Capitolul IV. PREȚUL ȘI PLATA

4.1 Prețul și costurile serviciilor de expediție sunt cele prevăzute în OFERTA YAWO semnată de CLIENT. În cazul în care din motive de urgență sau din alte motive o astfel de Ofertă nu a fost semnată de CLIENT, prețul este cel agreat în corespondența dintre Părți (email, mesagerie internet, WhatsApp, sms, mesaje verbale, agrearea Ofertei YAWO de către CLIENT fără a semna sau orice alte mijloace).

4.2 CLIENTUL va plăti sumele/costurile suplimentare și daunele ce rezultă din situații ce nu sunt culpa YAWO ( taxe/suprataxe, cheltuieli, amenzi și plăți făcute de YAWO sau solicitate de la YAWO în numele și/sau pe seama CLIENTULUI, inclusiv, fără a se limita la, următoarele: datorii vamale, cheltuieli suplimentare de ambalare, taxe de staționare, închirieri diverse, emiteri documente suplimentare, depozitare, reparații, manipulări suplimentare, asigurări, costuri suplimentare privind depozitarea și distrugerea mărfii în caz de abandon ), inclusiv, fără a se limita la, în următoarele tipuri de situații:

- comunicarea unor documente incomplete, eronate sau tardiv de către CLIENT;

- schimbări de dimensiune (volum, greutate etc.) sau schimbări ale tipului (descrierii) mărfii (de la momentul comenzii ferme a CLIENTULUI până la încărcarea efectivă) (ceea ce poate duce la modificarea prețului transportului sau chiar la neacceptarea mărfurilor la transport);

- schimbări ale tarifelor de către transportatori (inclusiv în cazul în care transportatorul schimbă prețul după ce YAWO a încheiat contract cu transportatorul pe seama CLIENTULUI);

- abandonul mărfii de către CLIENT.

4.3 CLIENTUL este răspunzător pentru cheltuielile suplimentare ocazionate de decizia terților implicați în organizarea și efectuarea transportului și serviciilor anexe ( linie aeriană/feroviară/navală, consolidatori feroviari și maritimi, transportatori rutieri (cărăuși), autorități vamale) privind inspecția bunurilor (inspecție fizică, inspecție magnetică, X-ray, bunuri periculoase etc.), verificarea documentară suplimentară sau alte asemenea solicitări legale ale autorităților vamale, transportatorilor etc., asupra cărora YAWO nu are control, chiar dacă acestea nu au fost cuprinse în oferta inițială.

4.4 CASA DE EXPEDIȚII va emite factura pentru serviciile de expediție, transport și serviciile conexe, atât în valută, cât și în lei. Sumele de plată ce au fost agreate în valută, dar care se plătesc în lei sunt supuse riscului valutar – astfel, YAWO efectuează plăți în valută către transportatori și alți terți la momentul încheierii Contractului (sau ulterior, dar înainte de a primi sumele corespunzătoare de la CLIENT). YAWO recuperează sumele de la CLIENT după trecerea unei perioade de timp. Prin urmare, YAWO are risc valutar provenit din diferența de curs între suma plătită de YAWO pentru CLIENT și suma recuperată de YAWO de la CLIENT. În toate aceste cazuri suma în lei din factura YAWO emisă către CLIENT va fi calculată la cursul de schimb BNR din ziua emiterii facturii, la care se adaugă un comision de risc valutar cu valoarea așa cum a fost stabilită în Condițiile Speciale agreate cu CLIENTUL.

4.5 Factura se trimite CLIENTULUI prin mijloace electronice la adresa de email indicată de acesta, iar în cazul în care CLIENTUL nu indică în mod special o adresă de email pentru transmiterea facturilor (sau generală), se transmite la adresa de la care CLIENTUL a negociat sau a trimis Comanda sau Oferta (inclusiv se poate transmite prin e-mail, mesagerie internet, WhatsApp, sms).

4.6 Plata facturilor se poate face de către CLIENT în termenul stabilit prin Condițiile speciale, prin următoarele modalități de plată:

a) transfer bancar ce trebuie să crediteze contul YAWO până cel târziu la momentul descărcării mărfii;

b) instrument de plată sub forma biletului la ordin / filă cec ce trebuie transmis CASEI DE EXPEDIȚII, în original, înainte de momentul descărcării mărfii . Anterior comunicării instrumentului de plată în original, acesta se va trimite pe email/fax CASEI DE EXPEDIȚII pentru verificarea conformității completării acestuia;

c) alte modalități agreate de comun acord și stabilite prin Condiții Speciale.

4.7 CLIENTUL înțelege faptul că în cazul în care nu respectă aceste condiții de plată, respectiv în cazul în care sumele nu sunt în contul YAWO cel târziu la momentul descărcării sau la termenul scadent, YAWO va avea dreptul să rețină mărfurile până la îndeplinirea condițiilor de plată, iar CLIENTUL nu va avea dreptul să solicite nici un fel de daune pentru această reținere.

4.8 Costuri care se achită în avans: CLIENTUL va achita integral, prealabil eliberării mărfurilor la destinație, toate costurile asociate transportului, inclusiv: depozitare (storage), reținere (detention, demurrage - ce privesc containerele), staționare și dislocare camion/mijloc de transport, asumând-și orice consecințe ale lipsei sale de implicare și de neplată la termen a acestor costuri. Cu privire la aceste sume ce trebuie achitate la diverse momente înainte de recepție (e.g.: costuri adiționale generate de culpa CLIENTULUI sau partenerilor acestuia sau derivate din condițiile în care Liniile de Transport operează în terminalul de containere; în orice alte cazuri unde obiectiv condițiile logistice existente condiționează eliberarea containerelor de plata prealabilă a unor sume ce au o strânsă legătură cu acele containere, CLIENTUL nu se poate prevala de termenul de plată contractual și are obligația plății în avans.

4.9 Plata este datorată către YAWO inclusiv:

- în ce privește sumele impuse de terți sau autorități în legătură cu transportul și

- inclusiv atunci când mărfurile au fost total sau parțial confiscate de autorități sau reținute de terți (control vamal și/sau situații privind nerespectarea drepturilor de proprietate intelectuală, comercială, industrială a mărcilor sau de altă natură al căror titular este un terț față de raportul contractual dintre Părțile contractante).

4.10 Plata facturilor se va putea face de către CLIENT în conturile bancare menționate în Condițiile Speciale.

4.11 Orice plată se consideră efectuată la momentul la care suma este evidențiată în contul bancar al YAWO.

4.12 În cazul în care plata nu se face la termenul stabilit, CLIENTUL datorează CASEI DE EXPEDIȚII penalități de 0,2% din valoarea sumei întârziate la plată pentru fiecare zi de întârziere. În cazul întârzierilor la plată mai mari de 30 de zile, CLIENTUL datorează CASEI DE EXPEDIȚII penalități de 1% din valoarea sumei întârziate la plată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 31 zi de întârziere. În toate cazurile valoarea penalităților poate depăși valoarea debitului asupra căruia sunt calculate.

4.13 În cazul nerespectării obligației de plată în termenul scadent agreat, CLIENTUL se va afla de drept în întârziere fără îndeplinirea niciunei formalități prealabile, prin simpla împlinire a termenului (art. 1523 alin. 1 din Codul Civil).

4.14 Orice factură emisă de CASA DE EXPEDIȚII și transmisă CLIENTULUI prin email sau alt mijloc scris, în legătură cu care CLIENTUL nu a răspuns în termen de 2 (două) zile lucrătoare, se consideră recunoscută și acceptată la plată de către CLIENT.

 

Capitolul V. ANULAREA COMENZILOR

5.1 În cazul în care CLIENTUL retrage sau anulează Comanda după ce Oferta a fost semnată sau acceptată de CLIENT, CLIENTUL va datora:

a) toate sumele de orice natură (costuri, taxe, tarife etc.) deja plătite sau doar datorate de YAWO terților prestatori sau contractate cu aceștia în legătură cu Comanda (transportatori, asigurători etc.), inclusiv, fără a se limita la:

(i) costuri de dislocare (costurile plătite sau datorate de către YAWO către transportator pentru deplasarea mijlocului de transport către și de la adresă de preluare – anularea comenzii înseamnă că transportul nu mai este efectuat, dar costurile către transportator rămân datorate);

(ii) costuri de staționare;

(iii) costuri de anulare rezervare linie aeriană/feroviară/navală (de exemplu majoritatea liniilor aeriene au următoarea politică de costuri de anulare:

”Taxa de neprezentare / anulare aplicabilă tuturor transporturilor:

- cu mai puțin de 72 ore înainte, 25% din costurile de transport;

- cu mai puțin de 48 ore înainte, 75% din costurile de transport;

- cu mai puțin de 24 ore înainte, 100% din costurile de transport”.

(iv) costuri de închiriere echipamente (diferite tipuri de containere sau mijloace de manipulare).

b) Costurile operaționale directe sau indirecte suportate de YAWO;

c) o sumă egală cu 10% din suma totală datorată de CLIENT așa cum era prevăzută în Ofertă.

5.2 Sumele plătite/datorate terților de YAWO se probează de YAWO prin prezentarea unor documente care indică existența operațiunilor și costurilor respective (procese verbale, note de calcul etc) – acestea nu vor detalia însă costurile datorate sau plătite de YAWO care sunt confidențiale prin relația cu furnizorii săi; costurile ce se iau în considerare pentru astfel de recuperări în caz de anulare sunt cele din ofertă.

5.3 Oferta YAWO poate detalia modul în care este sancționată retragerea/anularea Comenzii, iar în acest caz CLIENTUL va achita sumele astfel indicate.

 

Capitolul VI. RĂSPUNDERE. LIMITAREA RĂSPUNDERII

6.1 CLIENTUL înțelege că activitatea casei de expediții YAWO are un grad mare de complexitate și depinde de numeroși factori externi (furnizori, transportatori, autorități vamale etc.) . Din acest motiv răspunderea YAWO va fi limitată în conformitate cu prevederile prezentului capitol. CLIENTUL acceptă că YAWO încheie contract cu CLIENTUL doar în măsura în care limitările de răspundere sunt acceptate de CLIENT .

6.2 YAWO răspunde în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ce privește prejudiciile cauzate bunurilor CLIENTULUI, cu excepțiile din prezentul capitol. Pentru prejudiciile cauzate CLIENTULUI prin imprudență sau neglijență, YAWO răspunde doar în următoarele limite, cumulative (clauză de limitare a răspunderii):

a) YAWO răspunde pentru prejudiciile ce sunt provocate exclusiv de YAWO;

b) prin convenția părților, răspunderea YAWO este limitată convențional în aceleași limite cu cele stabilite în favoarea transportatorilor conform legislației interne și convențiilor internaționale, aplicabile transportului respectiv. Aceste limite, de exemplu, sunt stabilite în acest moment prin următoarele acte normative:

(i) Transport aerian - Convenția pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internațional, adoptată la Montreal la 28.05.1999, la care România a aderat prin Ordonanța Guvernului nr. 107/2000, și legislația conexă;

(ii) Transport feroviar – Convenția privind transporturile internaționale feroviare (COTIF); Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România și Regulamentul de transport pe căile ferate din România pentru transportul în trafic intern;

(iii) Transport maritim – Convenția Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, adoptată la Hamburg la 30.03.1978 („Regulile de la Hamburg”), la care România a aderat prin Decretul nr. 343/1981;

(iv) Transport rutier - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), Convenția vamală referitoare la transportul internațional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor TIR și legislația conexă; Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri.

În consecință, în nici un caz YAWO nu va plăti sume ce reprezintă daune sau despăgubiri ce ar depăși limitele prevăzute în orice acte normative și convenții în vigoare ce limitează răspunderea transportatorilor (limitele fiind aplicabile, prin prezenta convenție a părților, și daunelor/despăgubirilor ce ar putea fi datorate de YAWO, deși nu are calitatea de transportator).

6.3 Pentru orice daune provocate de terți (de ex autorități, linii de transport, transportatori, furnizori de servicii, linie aeriană, consolidatori feroviari și maritimi, transportatori rutieri (cărăuși), manipulatori terminal și/sau alți intermediari, autorități etc. ), Părțile convin prin prezentul act după cum urmează: CLIENTUL se va îndrepta direct împotriva terților ce provoacă daune. Atunci când este necesar, YAWO va cesiona CLIENTULUI drepturile contractuale (din contractele încheiate de YAWO cu terții) pentru ca CLIENTUL să poată acționa (în justiție sau în alte moduri) împotriva terților subcontractați. CLIENTUL nu are dreptul să se îndrepte împotriva YAWO.

YAWO nu răspunde, nici contractual, nici delictual, pentru nici un fel de daune (pagube, prejudicii etc.), de nici un fel, ce sunt provocate de terți (autorități etc.).

6.4 Orice daune ce ar fi stabilite în sarcina YAWO nu pot depăși valoarea transportului mărfii, fără alte daune sau interese de vreun fel.

6.5 YAWO răspunde doar pentru prejudicii directe, efective (YAWO nu răspunde pentru nici un fel de prejudicii indirecte), adică exclusiv în legătură cu marfă pierdută/distrusă/alterată.

6.6 Toate celelalte tipuri de daune, pierderi sau prejudicii (în afara celor directe și limitate la valorile indicate în acte normative și convenții și în limitele clauzelor prezentelor condiții contractuale) sunt excluse (inclusiv, fără a se limita la: daune indirecte, beneficii sau foloase nerealizate, dobânzi, venituri, afaceri viitoare, cifra de afaceri, planuri de investiții, negocieri, producție, piețe de desfacere, licitații, de oportunitate, de reputație s.a.), chiar dacă riscul unor asemenea pierderi sau prejudicii a fost adus la cunoștința YAWO înainte sau după agrearea Comenzii.

Secțiunea 6.01 Situații speciale de exonerare de răspundere a YAWO

6.7 YAWO este exonerată de răspundere atunci când pierderea sau avaria mărfurilor este cauzată de: forța majoră, ambalaj lipsă sau defectuos, probleme provocate de natura mărfurilor sau lipsa informațiilor privind natura sau particularitățile mărfurilor, încărcarea - descărcarea defectuoasă efectuată de CLIENT sau partenerul CLIENTULUI (expeditor/destinatar), faptul însoțitorului mărfii.

6.8 În toate cazurile, termenul de transport indicat de YAWO în ofertă sau orice alt înscris este estimat indicativ – WPAGW (”weather permitting all going well” - dacă vremea permite și totul decurge normal). YAWO nu garantează o dată limită de sosire, iar marfa va fi transportată într-un termen rezonabil – YAWO nu va datora nici o despăgubire pentru întârzierea transportului. EXCEPȚIE: Pentru serviciile de transport aerian time critical: respectiv Charter și On-Board Courier, pentru care s-a convenit în mod expres un termen obligatoriu de executare a transportului, CLIENTUL va putea solicita despăgubiri, dar numai sub condiția și după o notificare scrisă adresată în acest scop YAWO, în termen de 24 (douăzecișipatru) ore de la momentul ajungerii transportului la destinație.

6.9 YAWO este exonerată de răspundere în toate cazurile în care o persoană numită de CLIENT sau de partenerul CLIENTULUI (expeditor/destinatar) însoțește marfa pe parcursul transportului.

6.10 YAWO nu va răspunde în nici un mod în cazul în care:

a) în legătură cu mărfurile ce se transportă la comanda CLIENTULUI, autoritățile iau măsuri ce provoacă daune (confiscări, sechestrări etc.);

b) prejudiciile se datorează unor fapte sau acte ale CLIENTULUI, expeditorului sau destinatarului, ori instrucțiunilor date de către unul dintre aceștia;

c) marfa nu poate fi numărată/inspectată din cauza ambalajului sau naturii mărfii;

d) containerele/pachetele nu se pot elibera din terminalul de transport din motive comunicate de terminal și/sau de liniile maritime, indiferent că situația generatoare este sau nu de natura unui caz de forță majoră sau caz fortuit. YAWO va proba că a luat măsuri rezonabile pe care le-a avut la dispoziție, în direcția rezolvării situației;

e) marfa este expediată sub o denumire necorespunzătoare, inexactă ori incompletă deși bunurile respective sunt excluse de la transport sau admise la transport numai sub anumite condiții sau expeditorul nu respectă măsurile de siguranță prevăzute pentru anumite tipuri de marfă;

f) daunele sunt provocate ca urmare a unor evenimente naturale inerente transportului în vehicule deschise, dacă, potrivit dispozițiilor legii speciale sau contractului, bunul trebuie transportat astfel;

g) daunele sunt provocate de natura bunului transportat (pierderii sau stricăciuni prin sfărâmare, spargere, ruginire, alterare interioară spontană și altele asemenea);

h) daunele sunt provocate de pierderi de greutate, oricare ar fi distanța parcursă, dacă și în măsura în care bunul transportat este dintre acelea care prin natura lor suferă, obișnuit, prin simplul fapt al transportului, o asemenea pierdere;

i) transportul are ca obiect animale vii;

j) în oricare altă împrejurare prevăzută prin lege specială.

6.11 CLIENTUL răspunde pentru efectele actelor, acțiunilor și omisiunilor furnizorilor (inclusiv cei de la care YAWO preia marfa), colaboratorilor, angajaților, clienților, destinatarilor CLIENTULUI.

 

Capitolul VII. CONFIDENȚIALITATE

7.1 Părțile vor păstra confidențialitatea tuturor informațiilor și documentelor aduse la cunoștință de cealaltă Parte și care au fost marcate în scris de către cealaltă Parte ca fiind confidențiale. Menținerea confidențialității este obligatorie pentru o perioadă de 1 (un) an de la încetarea contractului.

7.2 Mai mult, Părțile vor determina ca orice angajați, colaboratori sau alte persoane cărora Partea le dezvăluie informații confidențiale să mențină la rândul lor această confidențialitate. Partea răspunde pentru dezvăluirile neautorizate provocate de astfel de terți.

7.3 Nu sunt informații confidențiale următoarele informații:

a) Informații ce erau cunoscute de către Părți înainte de a fi primite de la cealaltă Parte (și o astfel de cunoaștere anterioară poate fi probată);

b) Informații primite de Parte de la un terț, în situația în care Partea primitoare nu are motive să aibă suspiciuni că informația a fost dobândită de terț în mod nelegal;

c) Informații ce devin publice fără culpa Părții care le primește;

d) Informații cu privire la care Partea are obligația legală de dezvăluire către autorități, în baza legilor și reglementărilor aplicabile, sub condiția ca Partea să anunțe cealaltă Parte imediat ce o astfel de dezvăluire apare necesară.

7.4 În cazul nerespectării obligațiilor, partea în culpă va datora despăgubiri în conformitate cu prevederile legislației din România.

 

Capitolul VIII. ÎNCETAREA CONTRACTULUI

8.1 Părțile agreează următoarele modalități de încetare a Contractului:

a) Părțile stabilesc de comun acord încetarea Contractului;

b) prin reziliere unilaterală: Părțile stabilesc faptul că Partea care nu își îndeplinește în mod corespunzător sau nu își îndeplinește la timp obligațiile este de drept în întârziere. Creditorul obligației neexecutate la timp sau executate necorespunzător poate declara rezilierea (după caz, rezoluțiunea) prezentului contract printr-o notificare trimisă celeilalte Părți (fără alte formalități și fără intervenția instanței), din următoarele motive (prevederea obligațiilor a căror neexecutare atrage rezoluțiunea): nerespectarea prevederilor cap. II, III, IV, V, VI, VII, VIII, IX, X, XI, XII. În toate cazurile în care remedierea neîndeplinirii obligației este posibilă, Partea care trimite notificarea de reziliere va acorda un termen rezonabil de remediere, în funcție de circumstanțe. Cu toate acestea, în cazurile în care neîndeplinirea are ca obiect plata unei sume de bani (ex: sume destinate transportatorilor, sume pentru taxe, sumele datorate ca preț al contractului dintre Părți), Partea lezată poate declara imediat rezilierea. Rezilierea va avea loc la data indicată în notificarea trimisă Părții în culpă (care poate fi inclusiv data notificării);

c) în caz de forță majoră.

8.2 Părțile consimt ca, în cazul încetării contractului în modalitatea prevăzută la art. 8.1. lit. b) din prezentul contract, din vina CLIENTULUI, toate obligațiile de plată ale CLIENTULUI, chiar neajunse la scadență la momentul rezilierii, să poată fi declarate scadente anticipat de către CASA DE EXPEDIȚII, CLIENTUL recunoscând în mod expres caracterul cert, lichid și exigibil al acestora, precum și dreptul CASEI DE EXPEDIȚII de a pretinde anticipat și imediat achitarea acestora și/sau dreptul CASEI DE EXPEDIȚII de a executa garanțiile reținute.

 

Capitolul IX. RECLAMAȚII

9.1 Reclamațiile împotriva CASEI DE EXPEDIȚII pot fi formulate în termen de 24 de ore (o zi lucrătoare). Termenul de 24 de ore începe din ziua livrării mărfii la destinație sau, dacă livrarea nu a avut loc, de la data la care se împlinește termenul de executare a transportului convenit de Părți și acceptat expres de CASA DE EXPEDIȚII sau de la termenul de executare ce rezultă din alte circumstanțe.

 

Capitolul X. MODIFICAREA CONDIȚIILOR GENERALE

9.1 YAWO poate modifica prezentele termeni și condiții în orice moment. Modificările nu vor putea privi comenzi în curs. CLIENTUL înțelege și acceptă că are obligația de a verifica la momentul comenzii, că dispune de versiunea termenilor și condițiilor ce se aplică comenzii respective: versiunea este precizată în documentul ”Contract de Expediție - Condiții Speciale”.